Arhive lunare: martie 2015

Putem creste rezistenta la stres prin cursuri de dezvoltare personala?

 

Atunci cand vorbim de rezistenta la stres, putem sa vorbim mai exact despre capacitatea fiecarei persoane de a face fata dificultatilor prin care trece in timpul vietii, cand anumite schimbari si persoana nu stie sa le mai gestioneze.

Aceasta capacitate este cea care permite supravietuirea in urma unor adversitati aparute la un moment dat, de exemplu saracia sau persecutia. De aceea este nevoie ca oamenii sa vada viata intr-un mod cat mai constructiv, intr-o maniera optimista.

Psihoterapeutii pot contribui la dezvoltarea rezilientei clientilor lor in diferite moduri. In incercarea explicarii trecerii peste evenimentele neplacute din viata, ma voi folosi in continuare de “metafora casei”. Pentru constructia casei e necesara fundatia, care trebuie sa fie puternica, sigura. Aceasta implica doua lucruri in ceea ce priveste constructia rezilientei unei persoane:
– Persoana trebuie sa se accepte asa cum este, intr-un mod neconditionat (si totodata acceptata de ceilalti pentru ce este ea cu adevarat si nu doar pentru un comportament pe care il face sau nu la un moment dat);
– Reteaua informala oferita de societatea in care persoana traieste trebuie sa fie prezenta pentru o fundatie cat mai puternica (este vorba de persoanele mai apropiate la care se poate apela in cazul unei nevoi: familie, prieteni adevarati etc.).
„Parterul casei” se construieste abia dupa ce dispunem de o fundatie in care avem prieteni ce ne accepta neconditionat. Parterul poate fi asemanat cu gasirea sensului pentru care intreprindem anumite actiuni. Si astfel imbunatatim si rezilienta noastra. De aceea trebuie sa gasim sensul pentru care trebuie sa muncim si sa facem anumite lucruri si, mai mult decat atat, trebuie sa gasim sensul existentei noastre, in functie de convingerile religioase de care dispunem. Pentru ca fara sens nu exista nici motivatie pentru viata ceea ce duce la stari depresive de exemplu.\
„Etajul unu” contine trei camere. Una este a uceniciei, in care se invata o profesie insotita de un set intreg de strategii de viata. Cealalta a stimei de sine. Aceste camere sunt in contact permanent nefiind posibila una fara cealalta. Ultima camera este cea a trezoreriei, in care pastram mereu simtul ludic si intelegerea imperfectiunii oamenilor.
„Acoperisul”. Sub acesta se afla podul, insemnand partea deloc explorata pana in momentul prezent. Aici sunt bogatiile fiecarei persoane, pe care nu a inca timp sa le cultive dar pe care nu le-a aruncat, ci le-a pus deoparte pentru eventualitatea necesitatii lor. Este bine sa se urce din cand in cand in pot si sa se ingrijeasca cat mai mult casa, pentru ca odata cu trecerea anilor ea se va uza. Partea estetica este de fapt fatada acestei case, care este importanta pentru a fi vizitata, dar daca structura acestei case nu este suficient de puternica, lumea ar fugi din ea pentru a se salva.
Pentru obtinerea si dezvoltarea rezistentei (inclus rezistenta la stres) se pun in discutie urmatoarele 10 resurse personale:
1.    Relatie stabila din punct de vedere emotional cu un parinte sau o persoana foarte importanta pentru individ.
2.    Ajutor primit de la familie si din afara acesteia.
3.    Mediul educativ favorizant emotional, deschis, ce intipareste norme si valori.
4.    Existenta modelelor sociale pozitive, inclusiv cunoasterea modului in care acestea au depasit dificultatile.
5.    Responsabilitatea sociala si reusita trebuie sa fie in echilibru.
6.    Plan cognitiv favorizant in privinta competentelor.
7.    Trasaturile de caracter favorizante rezolvarii problemelor.
8.    Incredere in sine si valorizare in urma unor experiente unde a fost vizibila eficacitatea persoanei.
9.    Dorinta si capacitatea de a invinge intr-un mod constructiv factorii perturbatori.
10.  Existenta unui sens al vietii (necesar pentru dezvoltarea personala).

Putem deci vedea cum cursurile de dezvoltare personala contribuie pe mai multe segmente ale vietii individului, putand ajuta cu succes si in problema stresului, creand o rezistenta prin care individul are atat o solutie de moment pentru o situatie, cat mai ales un bagajj util toata viata.

Despre imaginea de sine. Cresterea aprecierii de sine prin dezvoltare personala

Atunci când aducem în discuție conceptul “imagine de sine” vom apela și la alte concepte precum “stima de sine” și “încredere în sine”, care sunt în strânsă legătură.

Umaniștii vin cu un set de particularități care exprimă unicitatea persoanei care îi dă acesteia posibilitatea de a se dezvolta personal și a-și pune în valoare calitățile astfel:

Pentru umaniști accentul se pune pe partea pozitivă a persoanei și accentuarea calităților cum sunt: încrederea în sine, creativitatea, dreptul de liber arbitru și autonomie, valorile și scopurile personale, motivația și altele.

Se va valoriza demnitatea umană și toate calitățile personale.

Se va pune accent pe încărcătură de semnificații a unei probleme.

Experiența persoanei este în atenția umaniștilor.

Astfel, umaniștii pornesc de la premisa că ființele umane caută să se dezvolte continuu, pe baza unui fond bun pe care îl au, și de aceea își doresc și lupta pe parcursul vieții să își sporească încrederea în sine, demnitatea și autonomia, cel puțin în aceeași măsură cum luptă pentru satisfacerea necesităților de bază.

Atunci când exista o diferență mare între imaginea de sine a individului și realitate are de suferit sentimentul stimei de sine.

Imaginea de sine se formează însă în strânsă legătură cu idealurile și aspirațiile noastre, în elaborarea acesteia având un rol important scara de valori individuale și eul pe care persoana îl dorește.

Nivelul stimei de sine influențează performanțele din toate domeniile de activitate ale individului astfel: cei ce au o apreciere înaltă de sine au totodată și o mai mare încredere în propriile forțe, reușind astfel să se mobilizeze mai bine și să obțină rezultatele pe care le doresc, iar cei cu stimă de sine scăzută nu reușesc să se mobilizeze suficient, trecând de la un insucces la altul, având astfel o viziune din ce în ce mai negativă în legătură cu propria persoană. Se poate vorbi în acest caz de existența unui cerc vicios al insuccesului pentru persoanele care nu lucrează mai mult cu ele însele și găsesc totdeauna problema în exteriorul său.

Respectul de sine se poate defini pe scurt ca fiind aprecierea și opinia favorabilă, pozitivă despre propria persoană. Dicționarele nord-americane reduc semnificația respectului de sine la “încrederea în sine”. Sinonimele pentru aceasta sunt “autoapreciere”, “autosuficiența” și “mândrie”. Antonimele pornesc de la “îndoială de sine” și “anularea sinelui” și ajung la “ura de sine” și chiar “rușine” în legătură cu propria persoană.

Participand la cursuri de dezvoltare personala, in mod automat vei afla mai multe despre tine si despre ceilalti, acest aspect conducand la o imagine de sine mult mai favorabila, in acord cu ceea ce esti TU cu adevarat.

 

Cum sa obtii ceea ce meriti fara sa pierzi ani buni de cautari!

Imperativul lui Socrate “Cunoaște-te pe tine însuti!” a reprezentat unul dintre cele mai urmate reflecții filosofice încă din Antichitate. Concentrarea asupra sinelui a fost, totodată, unul din demersurile care au alimentat multe întrebări, nu doar ale marilor gânditori, ci și ale tuturor oamenilor, răspunsul la interogația “Cine suntem cu adevărat?” fiind decisiv în felul în care ne orientăm și gestionam gândurile, sentimentele și comportamentele pe care le avem în fiecare zi.

“A te cunoaște pe tine înseamnă a-l cunoaște pe celălalt, iar a-l cunoaște pe celălalt înseamnă a te cunoaște pe tine” dupa cum afirma si David Howe, jurnalist si scriitor britanic.

Principalele surse ale autocunoașterii (cunoașterii de sine) sunt:

Socializarea, modul în care am fost tratați de persoanele semnificative din viața noastră (părinți, profesori, colegi etc.), experiențele pe care le-am trăit în copilărie, toate acestea sunt deosebit de importante pentru formarea identității personale și găsirea răspunsului la întrebarea “cine suntem?”. În formarea sinelui, autocunoaștere și autoevaluare o semnificație aparte o are deci felul în care copiii sunt crescuți și educați.

Aprecierile celorlalți este o sursă importantă în autocunoaștere care își pune amprenta asupra persoanei începând tot din perioada copilăriei. Ceea ce spune familia, ce cred colegii de muncă și alte persoane apropiate despre noi se va integra mai devreme sau mai târziu în imaginea noastră de sine, în mod conștient sau nu.

Comparația socială este o sursă permanentă de a ne evalua performanțele și abilitățile comparându-le cu ale altor indivizi și cu realizările acestora.

Autopercepția interferează în profunzime cu autoanaliză, numită și introspecție, foarte necesară în clarificarea sinelui. În psihosociologie, focalizarea pe propria ființă poartă numele de conștiință de sine și este definită ca fiind analiza sinelui mai degrabă ca un obiect decât ca subiect activ, intervenind astfel detașarea de propria persoană. Rezultă de aici ca atenția noastră este focalizată fie pe ceea ce se întâmplă în jurul nostru, fie spre interior, ajungându-se la conștientizarea de sine. Există de asemenea o legătură indestructibilă intre autocunoaștere (percepția de sine) și cunoașterea celor din jurul nostru (percepția socială).

Metodele descoperirii de sine includ cursurile de dezvoltare personala, psihoterapie experiențială de grup ce au ca scopuri perfecționarea umană și care ajuta la autodezvoltare, creație și descoperirea Sinelui. Unul din principiile fundamentale ale terapiei gestaltiste de grup este acela că dezvoltarea se realizează numai la granițe individului cu mediul social în care acesta trăiește. Terapia cognitiv-comportamentală propune învățarea unor noi metode de acțiune și deprinderi prin care individul poate face față unei situații date. Aceasta terapie pune accent pe capacitatea de rezolvare a problemelor.

De asemenea, individul se poate cunoaște pe el însuși și îi cunoaște pe cei din jurul lui numai prin intermediul comunicării, comunicarea creând baza tuturor relațiilor interumane.

Tu cat de bine crezi ca te cunosti? Ai fi interesat sa afli perspective noi? Iti recomand cu incredere cursurile de dezvoltare personala pentru a-ti defini scopurile si a capata increderea de a cere si a primi ceea ce meriti cu adevarat .

 

Psihoterapeut Emi Ghinea

Viziteaza si psihoterapeut-bucuresti.com